While browsing the web, I found this presentation of Shay Howe about the right way of writing for the web. Although the Internet is mostly about content, it seems to be considered the least important part of a website when developing one.
Here’s the presentation. I hope you’re going to find it useful:
This is something I wrote when 2010 just started. It’s mostly a draft, but I think it’s enough for the moment. I’m posting it now or I’ll never do it.
2010. This year looks so Sci-Fi when you write it down. Just try it for a few times. Write 2010, 2010, 2010. Now, if you lived sometime around the 40s-50s or even the 60s, you would’ve imagined that in 2010 flying cars or those flying personal shuttles like the Jetsons had would exist.
So, what do we have now? We’re not making any real progresses. We’ve made only really small steps, steps that seem to show up mostly online. We’re living our lives connected, online, sharing everything. We *HAVE* to be connected. Just that and nothing else.
Exactly 100 years ago, in 1910, Edison demonstrated the first talking motion picture. You can have a look here. Chemotherapy was born in the same year. Wow, two major things at the beginning of a century. Interesting, isn’t it? 
These are just two things that happened 100 years ago. We’re in 2010 and we get excited when Google launches Google Buzz or when Steve Jobs presents the iPad. We surely are on the wrong track. Let’s hope that this decade will bring its geniuses up front.
Am o problemă când vine vorba să scriu pe blog. De fapt, sunt mai multe probleme, dar toate duc la același lucru: scriu extrem de rar pe aici.
Unora le este foarte ușor să scrie despre absolut orice și chiar să pară că se pricep la lucrurile despre care vorbesc. Mie mi-este greu să vorbesc pe lângă subiect – și, uneori, să vorbesc despre ceva la care mă pricep -, ceea ce mă duce la o altă problemă: mi-e un pic greu să-mi expun părerile. Pot scrie foarte ușor când este vorba să inventez ceva, dar mă încurc când trebuie să vorbesc despre un subiect dat. Mi-e frică să nu scriu vreo tâmpenie. Cu alte cuvinte, mi-e frică de ridicol. In cel mai rău caz, stau și mă gândesc prea mult ca apoi să nu mai acționez în niciun fel.
Așa că vin și cer ajutorul persoanelor care scriu des – și bine – pe blogurile proprii: cum reușiți să lăsați temerile deoparte și să scrieți exact ce vreți, oricând vă doriți?
Am primit de la Irina aceasta leapsa, am preluat-o fiindca se leaga de un subiect care-mi place tare mult: cartile. Si uite asa ar putea editurile sa creezi profiluri ale unor cititori. Pe gratis si la indemana.
1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Semne de carte sau tin minte pagina la care am ramas. Imi place sa imi creez propriile semne de carte, uneori.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?
Da, am primit. Se numeste “Omul duplicat”, iar autorul este Jose Saramago. E un pic greu de urmarit, datorita felului in care este scrisa.
3. Citiţi în baie?
Niciodata si nu am de gand.
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta?
Da, m-am gandit. Inca scriu la ea, o sa o mentionez cand e gata.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Pot spune ca imi plac cele de la Polirom. Dar rar ma orientez dupa colectii cand este vorba de cumpararea unei carti.
6. Care este cartea preferată?
“Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski. Nici o carte nu a reusit sa ma faca sa simt ca sunt “acolo” cum a reusit aceasta.
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Rar recitesc carti si chiar nu imi vine in minte ce carte as reciti.
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Mi s-ar parea interesanta o asemenea intalnire. Ce le-as spune? Chiar, ce le-as spune? Probabil as vedea in acel moment ce le-as zice. Continue Reading »
We share so much personal babble about us on so many social networks. The internet has become the marketer’s dream, if one knows how to use it in one’s interest.
We’ve started to shed the clothes of anonymity, thinking that the Internet will give us at least a small amount of fame. Those 15 minutes of fame, at least. Or 15 MB of fame, if we move the whole thing online.
I am witnessing – as we all do – a complete renunciation of privacy in favor of a weird transparency that on the long run will affect our relationships, whether they are professional, love or family relations. We’re in a fast-forward medium that also allows us to skip moments. We only want the start and the end, forgetting about what’s in-between.
We share pictures on Facebook, let the whole world know we’re in a relationship with another Facebook user, tweet about things that a decade ago were considered intimate.
That’s why I am asking you: where are we heading? What’s the future of “sharing” and how does the current state affect us on the long run?
I was searching for a file on my computer and I stumbled upon this image:
How many times were you seen as a "triangle"?
I think I made this when I got a small Wacom tablet for my birthday and I played around with it. Anyway, the thing is: how many times were you seen as a “triangle” among “circles”? I am pretty curious about this thing so please let me know: were you seen as a triangle in a positive or negative way?
P.S: I’m sure you appreciate that I’m such a talented person. (I’m joking, of course!)
Although I was making fun of the “New Year’s Resolution” trend, I decided to give this thing a try and post my resolution. I have a list of five most important aspects of my life that need to change/improve/add and will be changed/improved/added in 2009. Here they are:
I hope you will have a lot of accomplishments in 2009 and complete all the tasks you’ve proposed to do for the forthcoming year. What are you going to do in 2009?
Update: I took Amber from mydaysof.com. The old theme was too dark.
A few minutes ago I felt the urge to create another blog on Typepad. I don’t know why, but I felt that. After creating the user name and all the rest I said: “Hey, what am I doing? I already have a blog and I don’t even post on that one too often. Why would I need another one?”
That’s why I decided to stop making blogs (I have a few others besides this one, on which I haven’t posted in ages!) and concentrate on {function:geekesque}. So, here I am once more, ranting and hopefully writing something interesting pretty soon.
P.S: I think I’m gonna steal Mihai Dragan’s theme, Amber, pretty soon.
La noi in tara se moare de foame, dar se ridica biserici intr-o veselie. Vad cum rasar ca ciupercile dupa ploaie si ma intreb din banii cui sunt ridicate. Inteleg ca unele sunt facute din “donatiile” unor persoane publice care poate ca incearca sa isi spele pacatele sau sa motiveze niste sume de bani.
Unde bat de fapt? Aici bat: Oamenilor, in tara asta se moare de foame, nu avem nevoie de biserici, avem nevoie de adaposturi pentru batrani (ati vazut cati sunt pe strazile din Bucuresti si cersesc?), avem nevoie de niste scoli mai bune care sa poata fi numite cu adevarat scoli. Si profesorii de doi bani trimisi acasa, nu tinuti in institutii pentru ca au nu stiu ce pile.
Biserici? La ce bun?! Sa vedem maratoane de inchinat in autobuz sau alt mijloc de transport in comun. Ma amuza chestia asta, mai ales cand gestul vine din partea unor persoane in care poti citi ca nu au dat decat de vreo doua-trei ori pe la biserica in viata lor, si atunci pentru a se ruga sa le iasa nu stiu ce smecherie. Vreau sa vad si eu un adapost de batrani ridicat in locul unei biserici. Nu ii ajuta cu nimic pe acesti oameni daca DOAR se duc la biserica. Au nevoie de un acoperis deasupra capului, au nevoie de mancare si de liniste. Raiul nu e o promisiune prea frumoasa cand ai stomacul gol si iti tremura picioarele de oboseala.
Nu stiu din ce cauza au ajuns batraneii astia in strada, dar e dureros sa ii vezi ca-ti cer ajutorul si nu poti decat sa ii ajuti sa isi ia ceva de mancare. Ei intotdeauna spun “sa-ti ajute Dumnezeu…” daca le dai mancare sau niste bani. Si cred ca o spun destul de sincer, in comparatie cu popii. As vrea sa se poata mai mult. Si cred ca se va putea, cu destui oameni care se vor trezi din adormirea asta si se vor interesa de oamenii de langa ei, netinand cont de religie sau alti factori ce duc DOAR la dezbinare.
Nu ma pasioneaza lucrurile gen leapsa pe bloguri dar am zis “what the hell? hai sa vedem ce iese” si am preluat leapsa asta de la Gabi. Ce trebuie sa fac mai exact? Sa spun opt lucruri despre mine. De ce opt? Nu stiu, nu ma intrebati:) Nici macar nu stiu de unde a pornit toata chestia.
Acum ca am scris cele opt lucruri despre persoana mea, dau si eu stafeta mai departe lui Seby.