Alt lucru care mi se pare interesant e faptul că ne cumpăram cuptoare cu microunde ca să nu „mai pierdem timp” încâlzind mâncarea pe aragaz. Fiindcă veni vorba de mâncare, cred că e a apărut și o tendință spre cumpărarea de semi-preparate. Timp pe care îl putem petrece „fiind ocupați”.

E destul de ironic. Apar felurite obiecte care, teoretic, ne ajută să economisim timp. Iar de timpul pe care îl avem nu știm să ne folosim cu adevărat. Preferăm să petrecem ore întregi în fața televizorului sau a calculatorului, uitându-ne la filme, trăgând cu ochiul în viețile altor utilizatori de rețele sociale, navigând pe net, etc. Avem telefoane de pe care ne putem verifica mailul și suntem în permanență conectați la ce fac prietenii noștri de pe Twitter și Facebook. În loc ca problema timpului liber să fie rezolvată, altele au fost generate. Am început să avem probleme cu atenția, iar ADHD-ul se pare că este în creștere în rândul copiilor din SUA, dar situația e probabil asemănătoare și la noi. Mai nou ne lovim și de așa numita „fear of missing out”. Fear Of Missing Out poate fi explicată destul de simplu: am ajuns să ne fie frică de faptul că vom pierde ceva foarte important, foarte interesant dacă nu verificăm în continuu rețelele sociale, dacă nu suntem în permanență conectați. Apasă F5, dă un refresh.

Poate că ar trebui ca din când în când să aruncăm telefonul, să ne deconectăm și să ieșim un pic din rutina asta. Deși cu 5-6 ani în urmă nu vedeam nimic negativ în a fi conectat în permanență, acum văd pe propria persoană efectele negative. Uneori pot să fac cu totul altceva ,– să scriu un text, de exemplu – dar prefer să mă așez în fața calculatorului și să mă uit la seriale sau videoclipuri pe Youtube. În timpul acesta mai am deschise cel puțin 5 tab-uri, printre care mail-ul, Facebook, Twitter, Google+, Feedly și Wikipedia. Urât, nu? Realizez că în acest fel nu folosesc timpul în niciun mod creativ, care să îmi aducă rezultate pe termen lung, dar fac prostia asta în continuare. Poate s-a transformat într-o dependență?

Mai nou, am început să fim răsplătiți pentru activitatea noastră în rețelele sociale prin servicii care măsoară influența, cum ar fi Klout. Ești încurajat să petreci mai mult timp pe o rețea socială pentru a avea un scor Klout sau PeerIndex mai mare. Postează mai des, convinge oamenii să-ți dea retweet sau like. Un marketer se poate folosi mult mai ușor de oamenii cu un scor al influenței ridicat. Acum are la dispoziție servicii care îl ajută să facă asta. Rezultate măsurabile în social media. Campanii bine pregătite. Și ajungem să fim din ce în ce mai bombardați cu mesaje promoționale, cu publicitate, totul atât de bine focusat încât o reclamă va putea fi făcută DOAR pentru tine.

Vreau ca treptat să învăț să mă folosesc mai bine de timpul liber pe care îl am. Să scriu mai des. Să cânt mai des la muzicuță și chitară. Să reușesc să învăț o limbă străină. Cum nu există nici o metodă miracol, va trebui să apelez la o mai bună planificare. Cam atât. La sfârșit, am o recomandare pentru follow: urmăriți acest cont de Twitter. Chiar merită.

Unora le este foarte ușor să scrie despre absolut orice și chiar să pară că se pricep la lucrurile despre care vorbesc. Mie mi-este greu să vorbesc pe lângă subiect – și, uneori, să vorbesc despre ceva la care mă pricep -, ceea ce mă duce la o altă problemă: mi-e un pic greu să-mi expun părerile. Pot scrie foarte ușor când este vorba să inventez ceva, dar mă încurc când trebuie să vorbesc despre un subiect dat. Mi-e frică să nu scriu vreo tâmpenie. Cu alte cuvinte, mi-e frică de ridicol. In cel mai rău caz, stau și mă gândesc prea mult ca apoi să nu mai acționez în niciun fel.

Așa că vin și cer ajutorul persoanelor care scriu des – și bine – pe blogurile proprii: cum reușiți să lăsați temerile deoparte și să scrieți exact ce vreți, oricând vă doriți?

We’ve started to shed the clothes of anonymity, thinking that the Internet will give us at least a small amount of fame. Those 15 minutes of fame, at least. Or 15 MB of fame, if we move the whole thing online.

I am witnessing – as we all do – a complete renunciation of privacy in favor of a weird transparency that on the long run will affect our relationships, whether they are professional, love or family relations. We’re in a fast-forward medium that also allows us to skip moments. We only want the start and the end, forgetting about what’s in-between.

We share pictures on Facebook, let the whole world know we’re in a relationship with another Facebook user, tweet about things that a decade ago were considered intimate.

That’s why I am asking you: where are we heading? What’s the future of “sharing” and how does the current state affect us on the long run?

1. Nu imi plac persoanele insistente. Daca iti spun ca fac un lucru, il voi face, nu e nevoie sa imi reamintesti.
2. Ador distributiile Linux si mai nou Mac OS-ul.
3. Imi place sa aflu cat mai multe despre un subiect. Niciodata nu poti spune ca stii totul.
4. Sunt dependent de muzica si literatura:). Mai ales cand sunt combinate.
5. Imi place sa ajut oamenii. Ma formeaza ca persoana si invat si lucruri noi in felul asta.
6. Nu imi plac cei care se plang de un lucru/situatie/persoana dar nici macar nu incearca sa schimbe acel ceva. Se multumesc cu vaietele.
7. Nu imi place gandirea americana. Stiti bine la ce anume ma refer:)
8. As vrea ca sistemul romanesc de invatamant sa evolueze, sa devina mai interactiv si profesorii sa nu mai accepte mita. Cautam solutii? Eu unul incerc sa gasesc.

Acum ca am scris cele opt lucruri despre persoana mea, dau si eu stafeta mai departe lui Seby.

Acum cateva zile am auzit doua persoane discutand despre Firefox Download Day. Firefox 3 fusese descarcat de un numar impresionant de persoane, si pe site-ul de download erau afisate rezultatele si tarile unde Firefox fusese descarcat de mai multe persoane. Unul din cei doi tipi il intreaba pe celalalt daca apare si Romania pe acolo, la care cel din urma raspunde ca Romania-i o tara de cacat, si ca nimeni nu a auzit de ea. Genul asta de persoane care nu vad nimic bun in tara proprie, si doar se vaita fara a incerca sa schimbe ceva, predomina din pacate in Romania.

Desi generatiei tinere (persoanele intre 16-25 de ani, sa zicem) li se tot arunca in fata mizerii, am observat ca mentalitatea ‘plangacioasa’ predomina la cei care au trait mai mult in perioada comunista. Nu arunc vina in TOTALITATE pe regimul comunist pentru felul asta de a gandi. Omul trebuie motivat in permanenta. Daca este lasat sa lancezeasca, atunci devine unul din cei care doar se plang. Te poti auto-motiva, daca iti doresti cu adevarat. Nu-i nevoie intotdeauna de o alta persoana care sa incerce sa te aduca pe “drumul cel bun” (nu stiu daca exista cu adevarat asa ceva).

Eu unul cred ca ar trebui sa ne schimbam cu totii felul de a gandi. Nu putem sa ii schimbam deodata pe ceilalti. Intai trebuie sa ne schimbam propria persoana, schimbare ce ii va motiva pe ceilalti sa incerce sa-si imbunatateasca imaginea proprie.

Schimbarea se face de la mic la mare. Nu poti incerca sa schimbi o masa de oameni daca nu te poti schimba pe tine. Cand romanii isi vor revizui atitudinea si vor gandi ca se poate mai bine, si trebuie sa fac ceva pentru asta, Romania nu va mai fi una din tarile cu o imagine proasta, atat afara cat si aici.